Îi ajutăm pe copii să înțeleagă cât este de important să iubești și să protejezi natura!

Cei mai mici elevi ai Școlii Mihai Drăgan, din Grupa Îngerașilor, Grad Raza de Soare, au făcut cunoștință cu 📚Silvestru, simpaticul nostru erou în tricou. Toți au fost super entuziasmați să asculte povestea băiețelului care, împreună cu cei mai buni prieteni, rezolvă o misiune importantă: salvează pădurea.

Personajul principal din cartea ”Silvestru, erou în tricou” i-a inspirat pe preșcolari, așa că toți au promis că vor fi eroii comunității lor! Primul pas l-au făcut deja într-un atelier creativ: au plantat flori și au decorat ghivecele cu propriile desene și colaje!

📌Publicația ”Silvestru, erou în tricou”, proiect al Reprezentanței Comisiei Europene în România, realizat în parteneriat cu Asociația OvidiuRO și Asociația Cu Alte Cuvinte, reprezintă o inițiativă de promovare a educației de mediu în grădinițele din România. Cadrele didactice au la dispoziție și un ghid pedagogic, cu activități de educație ecologică, jocuri, experimente și sugestii practice de explorare a naturii. 🍀

🖇️Cartea ”Silvestru, erou în tricou” și ghidul pedagogic sunt disponibile, gratuit, aici.