Care este rolul femeilor în dezvoltarea României?
Unul esențial!

Femeile trebuie să poată participa pe deplin în societate, pentru ca aceasta să prospere și să își atingă obiectivele de dezvoltare!

A fost o bucurie să mă pot adresa comunității Organizației Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (OFA – UGIR), alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul Conferinței internaționale „Rolul femeilor în dezvoltarea României”.

Reiau faptul că egalitatea de șanse între femei și bărbați aduce beneficii nu numai femeilor, ci societății în ansamblul său.

UE acționează în permanență către îndeplinirea obiectivului de a avea o veritabilă Uniune a egalității.

Implicarea femeilor poate promova o tranziție a societăților noastre democratice spre o societate mai sănătoasă, mai pașnică, mai prosperă și mai justă!

Înregistrarea evenimentului este disponibilă aici.